Cimitirul e pustiu.
In umbra neagra se lasa-se
Al tau vis ce-ntuneca-se
Lumina lumanarii groase.
Stand, pe o banca veche, agale,
Privesc cum trece un nor moale.
Pe un loc alaturat
Sta un om ingandurat.
Privirile ni se atra-se,
Ochii ni se-ntuneca-se.
Si totusi, inimile m-ai bateau,
Caci acestea se iubeau.
Aparu-se de departe,
O fata blanda, scanteietoare.
De mana ea il lua-se,
Dar, el o respin-se.
Cu calm, el ii spu-se "Pleaca!"
Ea cu ura il privii, dar pleaca.
Pletele-i zburau in vant.
Ochii lui albastrii, arzand,
Priveau cu iubire sper ai mei,
Spunand: "Ce frumosi sunt ochii ei!"
Buzele i se lipii
De obrajii mei aurii.
Noaptea se lasa-se-ncet,
Tot cu un gand inocent.
Ramanand pe aceiasi banca veche,
Ne simteam ca o pereche.
Ce-si lipi-se buzele
Ca sufletele rebele.
Pe o melodie-n noapte,
Mi-a duc aminte de acele scoapte,
Ce-mi spuneau, ca in refren,
Ca ploile nu mai vin...again...
Suiera vantul, 
